Prof. Înv. Preșc. Vlad Alexandra-Anamaria
Prof. Înv. Preșc. Ispir Iuliana-Florentina
Școala Gimnazială Nr. 4 GPP
Dumbrava Minunată, Rm. Vâlcea
Educaţia este un fenomen social care a apărut o
dată cu societatea umană şi care a suferit pe parcursul dezvoltării societăţii
o serie de modificări esenţiale.
Educaţia este o activitate socială complexă de
formare a personalităţii, formare care se.
De-a lungul vieţii asupra
fiinţei umane actionează factori planificaţi care se desfăşoară cu rigoare şi
control, dar şi factori organizaţi instituţional, care nu pot măsura eficienţa
influenţei precum şi factori cu totul
întâmplători.
Ştiinţa educaţiei adulţilor
a fost cunoscută, într-o anumită perioadă, ca andragogia (andros- bărbat;
ago-conduc), care înlocuia sintagma “pedagogia adulţilor”.
Educaţia adulţilor – urmăreşte educaţia permanentă
menţinând preocupările adulţilor pentru desăvârşirea personalităţii, adâncirea
cultural profesională şi sprijinirea autoinstruirii şi autoeducării are forme
variate :
1. învăţământul seral şi fără frecvenţă;
2. perfecţionarea prin reciclare;
3. universităţi populare;
4. mijloace de comunicare în masă;
5. asociaţii profesionale, culturale şi sportive.
Tinde să se formeze şi o ramură a pedagogiei timpului
liber, ramura care studiază modalitatea de atragere a indivizilor de orice
vârstă spre ocupaţii care sporesc cunoaşterea generală, dezvoltă personalitatea
şi delectează.
Educaţia adulţilor a devenit un demers coplex ,
care îi preocupă pe educatori din ce în ce mai mult iar educatorii pentru adulţi
au devenit o categorie aparte, cerându-li-se o competenţă deosebită.
Educaţia adulţilor însă nu se referă doar la formarea
profesională şi continuă ci şi la educarea proprie de a fi un părinte bun. Pentru
îndeplinirea funcţiei fundamentale a familiei – de securizare a copilului,
adulţii au nevoie de formarea conştiinţei de sine ca părinte, astfel se
necesită un efort conştient pe măsura evoluţiei nevoilor copilului.
Locul familiei, al relaţiilor de familie, al
atmosferei şi regulilor capătă o nouă dimensiune. Grădiniţa creează copilului
condiţii directe de a intui existenţa şi a altor conduite ale colegilor, prin
relatările lor spontane privind mici libertăţi şi restricţii. Astfel copilul
confruntă, compară şi conştientizează din nou influenţele familiei sale.
Relatiile părinte-copil s-au modificat de-a lungul
timpului. Datoria părintelui-adultului,
este de a oferii copilului siguranţă, să-i permită copilului să-şi
dobândescă autonomie, să-şi modeleze personalitatea. Atitudinea caldă din
relaţiile părinţi –copii, de înţelegere are efecte pozitive dar şi puţin
negative, asupra modelării personalităţii
copilului. De obicei copiii care cresc într-o astfel de familie sunt mai
dependenţi de părinţi şi mai puţini autonomi şi creativi, cu dificultăţi de
maturizare.
În
familiile în care afectivitatea se asociază cu un control lejer, neglijenţă,
indiferenţă, copiii sunt dezorientaţi, necompetitivi, neadaptaţi.
Părinţii ostili, cu autoritate prea mare,
creează la copil un conformism uşor agresiv, ce nu poate fi exprimat. Pentru că
în interiorul lor copilul nu accepta ostilitate şi o condamnă, deseori trăiesc
sentimente de culpabilitate şi revoltă de sine, sunt nevrotici cu tendinţe de
autopedepsire. Bineînţeles că nu este o regulă. Familia reprezintă primul
nucleu unde copilul învaţă primele reguli de comportare în viaţă şi societate. Părinţii
sunt preocupaţi tot timpul de felul cum cresc şi se dezvoltă copiii lor şi cum
trebuie modelaţi cu scopul de a-i pregăti pentru viaţă.
De foarte multe ori aceştia întâmpină unele
greutăţi în educaţie şi îşi pun întrebarea:
-
“De
ce apar unele trăsături negative la copilul unic, în famile”
-
“Când
şi cum formăm deprinderile elementare la copii?’
-
“Cum
trebuie organizat şi îndrumat jocul copilului în familie”
De obicei un singur copil în familie devine centru
preocupărilor părinţilor şi toată dragostea se îndreaptă spre el. Părinţii sunt
într-o permanentă îngrijorare ca nu cumva să i se întâmple ceva rău, iar toată
această dragoste excesivă dar nu calitativă poate avea un efect negativ asupra
copilului. Copilul devine răsfăţat, obraznic, capricios cu un comportament
neplăcut. Libertatea educaţiei dar şi răsfăţul pot duce uneori la aceste
comportamente.
Exemple ar fi multe şi de aceea este
necesară o educaţie a părinţilor, o consiliere a acestora. Educaţia copilului
este eficientă atunci când acesta este în centru ei ca parte activă şi motivată
la propria devenire.
Familia de azi are nevoie de spijin
şi susţinere pentru a rezolva problemele generate de creşterea tinerei generaţii.
Educaţia părinţilor – este forma de
intervenţie asupra părinţilor – este o tentativă formală de creştere a conştiinţei părinţilor şi de utilizare maximă a aptitudinilor.
Consilierea părinţilor este activitatea care poate sprijini părinţii şi copiii,
este un proces intensiv de acordare a asistenţei psihopedagogice. Rolul
consilierii este unul proactiv, ceea ce înseamnă că încearcă prevenirea situaţiilor de criză personală şi educaţională.
Educarea părinţilor favorizează emanciparea
adultului şi a copilului în interdependenţă şi activează autonomia, îmbogăţesc
personalitatea, încurajează maturitatea prin dezvoltarea responsabilităţilor
sociale.
Centrele de resurse pentru părinţi
sunt structuri construite în cadrul grădiniţei sau şcolii pentru a sprijini
programul de educaţie timpurie în favoarea familiilor şi copiilor.
Aşadar, educaţia părinţilor poate
fi o ramură necesară în educaţia adulţilor
pentru creşterea şi dezvoltarea celui ce mai târziu va deveni adult.
Bibliografie:
1. Adrian Neculau, Educaţia adulţilor,
Experienţe româneşti, Editura Polirom, Iaşi,
2004;
2. Gheorghe Tomşa, Psihopedagogie preşcolară
şi şcolară, C.N.I. Coresi, Bucureşti, 2005;
3. Revista învăţământului preşcolar în
mileniul III, Editura Reprograph, Craiova, 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu